Tempi passati
…am fost si eu
odată
fericit
când nu-mi păsa
de sunt
ori nu-s
iubit
când nu-mi păsa
că soarele apune
ca să răsară
mai fierbinte
mîine
că plouă mult
că lumea e nebună
că trece-o săptămână
ca o lună
și că sărutul ei e fals
și doare
că-n jurul meu
se suferă,
se moare,
se piere, din motive idioate
că unii pot
că altul nu mai poate
să ducă jugul greu
care-l apasă
mi se părea
că viața e frumoasă
sau nu contează
cât ar fi de grea
și tinerețe
asta
se numea.
Azi totul e mai greu
toate contează
totul mă doare
mă interesează
îmi pasă
sufăr
urlu de tristețe
vezi?
asta se numește
bătrânețe… Grăjdana, 1 septembrie 2022
Lasă un comentariu